Tinutul Bener, capitala Benere

Scoala din Benere, zisa si "a vietii"


Era odata si odata, candva in negura cetoasa a timpurilor, daca nu o mai fi si astazi, o adunatura respectabila de oameni, nici mai mari, nici mai mici, nici mai destepti, nici mai prosti ca altii. Traiau ei in leganul primordial al Lumii Vechi asa, cam de la o zi la alta, multumiti cu putinul pe care il primeau de la Stapanire. Caci, trebuie spus ca, ei nu faceau ce ii taia capul pentru ca intotdeauna se gaseau Sefi care sa ii supuna. Aparuse chiar o zicala pe tema aceasta: Acolo unde sunt doi benerei unul e Sef! Chiar asa se intampla!
Beneru semana cu un depozit prafuit sau cu un muzeu neprimitor in care puteai admira, asta daca aveai relatii, pile sau cunostinte, vestigii ale vechilor culturi si civilizatii aflate inca in uz. Ce sa mai vorbim, un asa amestec de vechi si nou nu poate fi numit altfel decat harababura.
Ceea ce le lipsea benereilor era o anumita inapetenta pentru reguli cultivata cu atata simt artistic si daruire de sine incat devenise principala lor mostenire culturala. Strainii veniti in cautarea Eldorado-ului cazusera in extaz: era locul in care orice se putea negocia si mai ales totul era ieftin: munca, trupurile, cugetele si simtirile! Sa te stabilesti in Benere era ca si cum ti-ai fi cumparat, cu o suma modica, un loc in Paradis. Femeile erau frumoase si disponibile, capabile de tandrete, parintii usor de impresionat, oamenii primitori si seviabili si, mai ales, toti aveau un deosebit respect pentru tot ce era strain. Acesta era si un motiv pentru care se ridicau atatia Sefi, ei se considerau Salvatorii benereilor curati la suflet, cei care isi asumau greaua sarcina de a negocia cu strainii. Spuneau ca strainii sunt hrapareti pentru ca vin dintr-o lume competitive, de aceea trebuia sa se obtina mereu pretul corect pentru tot ce avea benerul de vanzare. Din pacate insa acesti Protectori nu erau decat “lupi imbracati in piei de oaie” (am citat o alta zicala din Bener) asa ca, in loc sa protejeze ei furau, instrainau si cerul si pamantul devenind astfel noii Stapani ai unei turme ce nu avea un cuvant de spus nici macar la alegeri. Stapanii, caci asa ii vom numi de aici inainte, incurajasera aparitia unei multimi numeroase de Caini, mai mult sau mai putin domesticiti.
Aparuse inca o zicala in Bener: Aflati in fata unei bariere(a se citi Lege), Caii(Stapanii) o sar, Cainii trec pe sub ea iar, turma ramane prostita si o venereaza. Asa incat, legiuitorii dadeau legi pe placul Cailor, Cainii devenisera experti in negociere(numita popular “mica intelegere”) iar, putinii magari ramasi faceau exercitii de demnitate: perorand despre reguli, aruncand anatema asupra cainilor si cailor si se autoizolau in asa-zisele “turnuri de fildes”, in realitate locuinte insalubre si saracacioase.
Si totusi Beneru era singurul loc din lume in care cetateanul avea privilegii regale, adica isi putea crea o dinastie angajandu-si, pina la a saptea spita, rudele sa lucreze cot la cot cu el. Sa lucreze e un fel de a spune pentru ca, fiecare isi petrecea timpul pe unde vroia chiar daca prezenta la serviciu era obligatorie. Astfel strazile, magazinele si carciumile erau mereu pline, oamenii se salutau vesel spunandu-si “tzaca-paca” si vorba Genezei “…toate erau bune”.
................................................................................................................................................................
Dragi cetitori,
Continuarea si sfarsitul acestei povesti raman deschise, la "latitudinea" dumneavoastra.
Tineti cont insa ca va veni momentul in care vom da socoteala celui care ne-a trimis aici si dincolo de micile jocuri caracteristice acestei lumi va trebui sa aratam ce am facut cu talantii pe care ni i-a dat.
Asa incat parafrazez un ideal al Eului meu si va spun: "Sa stam bine, sa stam cu frica" - adica sa ne gandim intotdeauna la consecintele gandurilor, vorbelor si faptelor noastre.
Ma inclin in fata dumneavoastra si va multumesc pentru atentie!